Tendințe de design interior 2024 și culorile anului - cum alegi locuința care ți se potrivește
Un nou an, noi tendințe, oportunități și provocări. Dacă 2024 este anul în care te-ai hotărât să cumperi, să construiești sau să-ți reamenajezi locuința, cu siguranță vrei să știi care sunt tendințele noului an în materie de design interior și, de ce nu, care sunt culorile anului și cum poți să transformi o casă în acasă.
În continuare, îți vom prezenta câteva dintre ideile pe care te poți baza pentru ca locuința ta să fie în tendințe, dar să se și adapteze trecerii timpului. Îți vom explica mai multe și despre culorile anului 2024. Astfel, te vei simți excelent în noua ta locuință sau în noul stil de amenajare, pe care l-ai așteptat cu sufletul la gură.
Culorile anului 2024 în amenajări interioare
Așa cum probabil știi, în fiecare an, predomină anumite culori, declarate culorile anului, de către Institutul Pantone. Culoarea oficială a anului 2024 este Peach Fuzz, o nuanță caldă, putem spune chiar atemporală, care va face locuința ta mult mai primitoare.
Poți vopsi un perete de accent în această nuanță, poți alege decorațiuni ori draperii sau chiar piese de mobilier. În afară de Peach Fuzz, mai există și alte nuanțe declarate culorile anului 2024, care se pot integra perfect în locuința ta.
Sunt culori considerate atemporale, foarte ușor de asortat între ele; este de precizat că au fost inspirate de natură:
Rooibos Tea;
Orangeade;
Watercress;
Desert Flower;
Chambray Blue;
Pastel Lilac;
Marlin;
Lemon Drop;
Mint;
Capri.
👉 Dacă vrei să afli mai multe informații interesante despre culorile anului 2024, citește pe blogul Skia despre Culorile anului 2024 si cum le poti folosi in stilul de amenajare al casei tale.
Idei de amenajări pentru 2024
După ce ți-am prezentat culorile anului 2024, este momentul să îți oferim și câteva idei de amenajări populare în noul an, pe care sigur le vei aprecia. Sunt idei despre mobilier, decorațiuni, despre cum poți îmbina cât mai bine texturi, materiale și nuanțe, astfel încât casa ta să fie amenajată așa cum ai visat.
Idei de amenajări: corpuri de iluminat în tendințe
În ultimii ani, corpurile de iluminat au devenit extrem de importante pentru amenajarea interioară și nu ne referim doar la scopul lor principal. Acestea pot fi și decorațiuni excepționale, care completează perfect fiecare încăpere.
Astfel, în 2024, sunt la modă corpurile de iluminat supradimensionate, alungite și chiar cele care imită siluete. Se potrivesc foarte bine deasupra unor mese, cum ar fi în bucătărie sau în dining, însă pot fi plasate și în dormitor sau chiar pe hol, dacă este unul înalt.
Aceste corpuri de iluminat reprezintă combinația perfectă între funcționalitate și design și sunt recomandate tuturor celor care doresc să îmbine armonios toate elementele dintr-o încăpere. În ceea ce privește funcționalitatea, corpurile de iluminat alungite difuzează lumina într-un mod plăcut, uniform și sunt ideale chiar și pentru serile liniștite în doi sau alături de familie ori prieteni, când este nevoie de o atmosferă caldă. Poți alege corpuri de iluminat în culorile anului 2024.
Idei de amenajări: elemente aurii
În afară de culorile anului menționate deja, la mare căutare sunt și elementele aurii. De fapt, acestea au fost în vogă în ultimii ani și se pare că această tendință se va păstra în continuare. Noutatea anului este reprezentată de ceramică în culorii aurii. Cum poți integra aceste elemente în locuința ta? Iată câteva idei:
vaze de flori;
ghivece pentru plante și flori;
platouri decorative;
ceramică pentru măsuța de cafea și altele.
Idei de amenajare: elemente de depozitare
Indiferent cât de bine ai planifica toate obiectele din casă și spațiile de depozitare, uneori, s-ar putea să îți dai seama că nu sunt suficiente. Ce faci în cazul acesta? Apelezi la soluții ingenioase pentru depozitare. În loc să te chinui să ascunzi cutiile sau alte soluții de depozitare pe care le-ai ales, le poți integra în decorul interior.
Indiferent că este vorba despre cutii care vor sta pe blatul de bucătărie, în hol, în dormitor sau în sufragerie, acestea pot deveni parte din modul de amenajare. Tot ce trebuie să faci este să alegi cutii decorative sau alte soluții asemănătoare. Spre exemplu, sub măsuța de cafea poate fi pusă o cutie din ratan sau din lemn, poate chiar în culorile anului, în care să depozitezi ce nu folosești în acel moment (cum ar fi telecomenzile).
Pentru blatul de bucătărie, poți alege cutii care să se asorteze cu mobila sau în culorile anului și texturi complementare ori care să iasă în evidență. În dormitor, poți opta pentru tabureți care au spații de depozitare. Aceștia sunt extrem de utili și în camera copilului, pentru depozitarea jucăriilor pe care le folosește frecvent.
Idei de amenajare: minimalux
Minimalux este un concept relativ nou și poate fi pus în practică de persoanele care adoră stilul luxos, dar care își doresc să păstreze un aspect aerisit al locuinței. Practic, ce înseamnă minimalux? Alegerea unor texturi, materiale și obiecte calitative, de lux, ca elemente principale de decor sau de mobilier, integrate într-un stil de amenajare minimalist.
Chiar și culorile anului 2024 pot fi ușor integrate la această categorie, având în vedere că sunt inspirate din natură și că se potrivesc perfect în aproape toate texturile și materialele. Dacă alegi minimaluxul pentru locuința ta, vei obține o casă modernă, dar elegantă și aerisită, în același timp.
Idei de amenajări: birou work from home
Dacă ai posibilitatea de a lucra de acasă, probabil te gândești cum poți integra cât mai bine biroul în designul interior al locuinței tale. În 2024, sunt la modă birourile ascunse. Ce înseamnă acest lucru? Birouri care nu arată ca un birou obișnuit.
Practic, în locul unui birou, poți opta pentru o piesă de mobilier multifuncțională, care se poate transforma într-o noptieră, o masă elegantă sau chiar un mini-bar. Astfel, când nu folosești biroul pentru a lucra, piesa de mobilier va avea un alt scop. Pentru a fi în tendințe, alege un birou în culorile anului.
👉 Dacă îți dorești o locuință cu adevărat spațioasă, pe care să o amenajezi în tendințele anului 2024, alege apartamente cu patru camere, situate în zone foarte bune ale Capitalei, de la Skia Real Estate. Fiecare apartament este mobilat modern, unele chiar în culorile anului, astfel că tot ce ai de făcut este să adaugi decorațiuni și ce alte elemente mai consideri necesare, pentru a-l transforma într-un apartament în tendințe. Skia poate fi și partenerul tău de încredere în procesul de achiziționare a unei locuințe din comunitatea pe care o dorești. Skia Real Estate se implică în fiecare etapă a dezvoltărilor rezidențiale, comerciale sau de birouri din portofoliul One United Properties.
Așadar, dacă anul 2024 este momentul în care îți alegi apartamentul visurilor tale, ține cont de ideile de amenajare prezentate și de culorile anului 2024, pentru a-l transforma în locuința pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna.
Surse foto: Skia, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock.