Un nou trend: Casele imprimate 3D
În căutarea unor metode rapide și sustenabile de dezvoltare a viitoarelor proiecte din industria imobiliară, o serie de companii au venit cu o soluție neașteptată: construirea locuințelor cu ajutorul imprimantelor 3D.
Palari Group, una dintre companiile care anunță un astfel de proiect, are în plan să dezvolte, folosindu-se de imprimantele 3D, un cartier de 15 locuințe în sudul Californiei, în apropierea Palm Springs, mai exact pe un teren din orașul Rancho Mirage.
Alături de Palari Group va lucra Mighty Buildings, firma care se va ocupa de imprimarea panourilor modulare, care urmează să fie instalate într-un mod asemănător cu piesele de Lego.
Acestea vor avea o serie de proprietăți esențiale, printre care se numără rezistența la incendii, inundații și alte dezastre naturale, dar și împotriva invaziei diverșilor dăunători, cum ar fi termitele.
Pentru încăperile sau piesele de mobilier care nu pot fi realizate la imprimanta 3D se vor folosi în schimb materiale din surse sustenabile.
Locuințele unifamiliale vor dispune de trei dormitoare și două băi, dar și de o piscină, având însă și alte facilități, printre care se numără dușuri exterioare și ciubăr.
Prețul unei astfel de case, cu o suprafață de circa 135 de metri pătrați, va porni de la 595.000 de dolari, iar pentru aproximativ jumătate din sumă viitorii rezidenți au posibilitatea de a cumpăra o locuință adițională, de dimensiuni mai mici.
Și pentru ca locatarii să aibă toate condițiile pentru a duce un trai sustenabil, pentru alimentarea cu energie se vor folosi panouri solare, miza fiind un nivel neutru de emisii de carbon și cât mai puțină risipă.
Viitorii rezidenți se vor putea muta în noua comunitate începând din primăvara anului viitor. Pentru a se înscrie pe listele de așteptare, cei interesați trebuie să depună un avans returnabil de 1.000 de dolari.
Un proiect similar va fi demarat în Austin, Texas, de către compania Icon în parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar 3Strands. Aici, locuințele reprezintă un mix între metodele clasice de construcție, cu care vor fi proiectate etajele superioare ale caselor, și tehnologia 3D, folosită pentru primul nivel al locuințelor. Pentru panourile prefabricate se va folosi un material de o rezistență sporită, denumit Lavacrete.
Casele dezvoltate în acest cartier vor avea un preț de pornire de 450.000 de dolari și se așteaptă să fie puse în vânzare chiar din această vară.
Încă din 2018, Icon anunța, în timpul unui festival, că poate ridica, cu ajutorul imprimantei Vulcan, o casă de circa 75 de metri pătrați cu doar 10.000 de dolari.
De altfel, compania s-a implicat în proiectarea unor locuințe de acest tip și în Mexic, în parteneriat cu o organizație non-profit. Respectivele locuințe sunt destinate familiilor sărace, care trăiesc cu mai puțin de 3 dolari pe zi.
Primul proiect de locuință ridicată în SUA cu ajutorul imprimantei 3D este însă revendicat de compania SQ4D, care a listat o astfel de casă la prețul de aproximativ 300.000 de dolari în orașul Riverhead din Suffolk, New York.
Compania a folosit o tehnologie denumită Autonomous Robotic Construction System și oferă o garanție de 50 de ani pentru structura proprietăților – despre care spune că sunt cu 50% mai ieftine față de alte locuințe similare ridicate prin metode clasice. În plus, acestea pot fi construite rapid, în doar câteva săptămâni.
Pentru realizarea acestui material au fost folosite informații disponibile pe palari.com, cnn.com, theverge.com, sq4d.com și intelligentliving.co.