Cum să definești o strategie de brand: elemente și sfaturi importante
În spatele fiecărui brand este dezvoltată o strategie de brand care ajută orice antreprenor în luarea deciziilor pentru afacerea pe care o deține. O strategie de brand eficientă oferă oricărei afaceri oportunitatea de a se diferenția în fața concurenței, de a oferi încredere și de prezenta publicului țintă valorile în baza căreia este clădită.
În acest articol, detaliem ce înseamnă o strategie de brand, ce elemente include și care sunt realele sale beneficii.
Ce este o strategie de brand
Strategia de brand este abordarea holistică din spatele modului în care un brand își construiește identitatea și comunicarea cu actualii și potențialii clienți. Aceasta cuprinde mai multe elemente, cum ar fi tonul comunicării, identitatea, poziționarea, publicul țintă sau analizarea pieței.
Dacă brand-ul este modul prin care afacerea se face cunoscută în lume, strategia de brand este temelia care o susține. Astfel, ea vine în înțelegerea afacerii și se formează pe întrebări legate de cine ești, cum ești și cum arăți în piață, ca afacere.
Ce elemente include o strategie de brand
Strategia de brand diferă în funcție de industria și de obiectivele principale ale afacerii. Cu toate astea, componentele care o alcătuiesc sunt aceleași, după cum urmează:
Scopul
Scopul trebuie să răspundă la întrebarea: care este motivul pentru care ai lansat afacerea? Această etapă nu include doar aspecte legate de vinderea produselor sau felul în care se formează capitalul. Scopul afacerii se leagă de felul în care motivezi clienții să te aleagă pe tine. Odată ce ți-ai conturat scopul, acesta devine parte a strategiei tale de brand, urmând să îl îndeplinești pentru a-i informa pe consumatori de ce ai apărut pe piață.
Poziționarea
Poziționarea te ajută să-ți plasezi afacerea în mintea consumatorului într-o formă distinctă față de competiție. Altfel spus, o poziționare corectă făcută pentru afacerea ta te poate ajuta să-ți îndrepți eforturile doar către caracteristicile relevante pentru publicul țintă și diferențierea de brandurile deja existente. Ca parte a strategiei de brand, este un element important care răspunde la întrebările ce faci și de ce.
Valorile
Brandingul este un exercițiu de convingere ca oamenii să te aleagă, să aibă încredere în ceea ce oferi și să se întoarcă la tine în detrimentul altor servicii similare existente. Această decizie este influențată de valorile pe care le are afacerea ta.
Ce contează cel mai mult pentru afacerea ta sau există cauze exacte pe care brandul tău le poate rezolva? Astfel de întrebări te pot ajuta să descoperi valorile și principiile pe care să-ți construiești brandul.
Valorile brandului devin parametrii care te ajută să realizezi dacă unele decizii se aliniază obiectivelor generale ale afacerii, să construiești conexiuni alături de audiență și să găsești potențiali clienți care împărtășesc valori asemănătoare.
👉 Pentru ca strategia de brand să fie cu adevărat de succes, și starea de spirit a angajaților contează. Un loc de muncă modern și primitor stimulează creativitatea și productivitatea salariaților. Salariul și programul de muncă joacă un rol important, însă nu mai sunt factori definitorii pentru bunăstarea angajaților. Spațiul de muncă contribuie în egală măsură la starea de bine, iar dacă îți dorești să închiriezi un spațiu de birouri în clădirile ONE, poți beneficia și de cardul de reduceri ONE Community. Acest program vine cu mai multe beneficii pentru angajați, cum ar fi reducerea la săli de sport, magazine, restaurante și altele. Descoperă cum poți beneficia de cardurile ONE Community Gold sau Black și oferă-le angajaților mediul de lucru care să le stimuleze satisfacția la locul de muncă!
Vocea brandului
Vocea brandului determină modul în care folosești limbajul pentru a comunica publicului misiunea, valorile și poziționarea. Cu ajutorul ei, menții mesajele în aceeași direcție, de la cele organice până la cele plătite, cât și celelalte materiale specifice. De asemenea, intervine în menținerea relațiilor de durată cu consumatorii. Iată câteva întrebări care te pot ajuta în definirea vocii brandului:
Pentru ce vrei să fie cunoscut brandul tău?
Cum vrei să descrie consumatorii brandul?
Cum ai descrie brandul?
Identitatea
Identitatea brandului include tot ce ține de experiențele senzoriale asociate cu afacerea ta, cum ar fi: logo-ul, fonturile, culorile, mirosurile și gustul (în cazul produselor fizice), imaginile, numele și sloganul. Alegerile pe care le faci în crearea identității brandului sunt legate de modul în care consumatorii percep ceea ce oferi.
Analiza pieței
Analizarea și înțelegerea pieței este o parte crucială a strategiei de brand. În această etapă trebuie să te ajuți de mijloace de analiză pentru a putea urmări comportamentul și tendințele publicului. Mai apoi, după analizarea acestor date, poți crea mesaje de brand și campanii specifice cu target către publicul țintă.
Consecvența
O parte importantă a oricărei strategii de brand de durată este ca publicul să te recunoască și să-și amintească de tine. Recunoașterea brandului este extrem de importantă pentru orice potențial client, iar consecvența este metoda prin care se poate obține. Asta înseamnă același ton al comunicării și aceleași mijloace de promovare pe toate canalele unde este prezentă afacerea ta.
👉 Poți crea un loc de muncă favorabil pentru angajații tăi, ca mai apoi să obții rezultatele pe care ți le dorești. Birourile ONE sunt dezvoltate în așa fel încât să pună angajații pe primul loc și să le ofere un mediu favorabil pentru îndeplinirea obiectivelor și a strategiilor de lungă durată. Oferă-le salariaților un mediu favorabil care să-i ajute să aibă un echilibru între viața profesională și cea personală, într-una din dezvoltările de birouri de top din zona metropolitană de nord a Bucureștiului!
7 sfaturi pentru o strategie de brand de durată
Pentru a avea o strategie de brand câștigătoare într-o piață competitivă, este important să te axezi pe câțiva piloni care îți vor asigura atingerea obiectivelor, cum ar fi:
Definește scopul afacerii. Scopul afacerii trebuie să se alinieze și să completeze strategia întregului business. Astfel, odată ce este definit, este important să întregească obiectivele generale și întotdeauna să meargă în aceeași direcție.
Poziționarea afacerii. În centrul strategiei de brand se află poziționarea de brand. Modul în care brand-ul este poziționat în piață determină, în cele din urmă, modul în care consumatorii pot beneficia de pe urma serviciilor oferite. Trebuie să te întrebi înainte:
pe cine urmărești;
care este nevoia pe care încerci să o rezolvi;
de ce ar trebui publicul să te aleagă.
Construirea mesajelor. Până acum, am vorbit despre scopul și poziționarea afacerii, iar acum trebuie aduse toate împreună. Mesajele sunt aceste etape combinate care devin parte a strategiei tale de brand.
Strategie concentrată pe public. O strategie de succes plasează audiența în centrul acțiunii. Pentru a ajunge în acest punct, ai nevoie de segmentare și direcționare. Segmentarea este momentul în care determini care audiență are cea mai mare putere de cumpărare. Odată ce ai determinat acest lucru, devine publicul țintă. Din acest moment, te ocupi de acțiunile tale de direcționare (mesaje, campanii etc).
Aliniază eforturile de marketing. Pentru ca strategia de branding să fie una de durată, trebuie ca fiecare parte din echipa afacerii tale să-și alinieze obiectivele. Astfel spus, să planifici eforturile de marketing pe termen lung împreună cu cele de vânzări și să nu fie decizii luate ad-hoc.
Efectuează o analiză competitivă. Urmărește întotdeauna piața pentru a înțelege de ce dispune concurența ta, dar și care vor fi următoarele tendințe. Pentru strategia de branding, această etapă înseamnă identificarea unei nevoi în piață pe care poți să o rezolvi prin serviciile oferite.
Perspectiva pe termen lung. O strategie de branding bine efectuată aduce beneficii atât în prezent, cât și pentru viitor. Toate eforturile efectuate vor avea rezultate, însă nu trebuie să te descurajezi dacă nu apar pe termen scurt. Strategiile de brand sunt maratoane, nu sprinturi.
Prin urmare, o strategie de brand de succes se construiește pornind de la înțelegerea și definirea elementelor prezentate în acest articol. Trebuie să ții cont că strategia de brand este o misiune continuă și mereu trebuie să îți aliniezi eforturile cu nevoie audienței tale.
Sursa foto: Shutterstock.com.