Stiluri arhitecturale celebre
De-a lungul secolelor, arhitectura a trecut prin transformări radicale, lăsându-ne moștenire clădiri care uimesc prin grandoare, farmec sau simplitate. Am ales să vă prezentăm zece dintre cele mai cunoscute stiluri arhitecturale din istorie, cu elementele care le diferențiază și caracteristicile care le-au făcut celebre.
Stilul Tudor
Acest stil arhitectural își are originea în Anglia, în timpul dinastiei Tudor, care are ca dată de începere anul 1485. Ulterior, a cunoscut o nouă amploare în SUA, între anii 1890-1940. Conceput prin îmbinarea elementelor din stilurile Gotic și Renascentist, stilul Tudor are ca elemente distinctive, printre altele, ferestrele cu grilaje, fațadele ornamentate cu decorațiuni de lemn și folosirea cărămizii aparente ori a pietrei, pentru exterior. Un alt element distinctiv este bovindoul, un tip de balcon închis, prevăzut cu ferestre. Casele și conacele construite în stil Tudor au un farmec de poveste.
Arhitectura barocă
Leagănul barocului este Italia de la începutul secolului al XVII-lea. Întâlnit adesea în arhitectura marilor catedrale, stilul baroc este unul impozant, un stil al contrastelor și al dramatismului, în clădirile baroce folosindu-se elemente ca frescele, cupolele și tavanele pictate în culori vii. Elemente similare arhitecturii baroce, dar mult exagerate, sunt întâlnite în arhitectura Rococo.
Arhitectura victoriană
După cum sugerează și numele, acest stil își are începuturile în timpul domniei reginei Victoria (1837-1901), tot în Anglia, răspândindu-se însă, sub diverse forme, și în alte colonii britanice din America de Nord, Australia și Noua Zeelandă. Arhitectura victoriană este recunoscută ușor prin elementele folosite, printre care se numără tavanele înalte, lambriul sculptat în modele complicate, acoperișurile înclinate, scările interioare, folosirea șemineelor, a fațadelor ornamentate și a cărămizilor în culori roșiatice și maronii.
Art Nouveau
Formele asimetrice, mozaicul, vitraliile, motivele japoneze și formele curbate sunt doar câteva dintre elementele care definesc clădirile construite în stil Art Nouveau. Cu origini europene, acest curent a pornit în Belgia și Franța, răspândindu-se ulterior și în afara continentului, în America de Nord și Canada. Art Nouveau a devenit popular între anii1890-1910.
Art Deco
Parte a mișcării cu același nume, pornită în Franța în anii ’20 și răspândită apoi în alte țări europene și în SUA, arhitectura Art Deco este lesne de recunoscut. Aceasta folosește deopotrivă materiale de lux (fildeș, abanos), cât și sticlă decorativă, oțel inoxidabil, aluminiu, bronz, ba chiar și plastic. În arhitectura Art Deco predomină curbele îndrăznețe, culorile închise, suprafețele lucioase cu nuanțe de auriu, turlele, contrastele și formele geometrice, în special triunghiulare sau în zigzag. Numele acestui curent arhitectural reprezintă o prescurtare pentru Arts Décoratifs.
Bauhaus
Stilul arhitectural Bauhaus își are originea la începutul secolului al XX-lea, fiind promovat inițial de arhitectul german Walter Gropius. Numele a fost creat prin alăturarea cuvintelor bau (construcție) și haus (casă) din limba germană și se referă, deopotrivă, și la școala de artă, design și arhitectură fondată de celebrul arhitect. Prin lansarea acestui curent, Gropius a avut intenția de a reconstrui societatea germană, la sfârșitul Primului Război Mondial. El a răspândind acest stil la nivel internațional când a emigrat în SUA. Bauhaus este definit de simplitate și un design funcțional, pentru care sunt folosite materiale ca sticla, oțelul și betonul. Clădirile Bauhaus au acoperișuri drepte, plate, fațade netede, sunt lipsite de elemente decorative și în proiectarea lor sunt folosite, în general, forme geometrice de bază.
Stilul industrial
Folosit inițial în proiectarea fabricilor, a depozitelor, a berăriilor și a altor clădiri construite în timpul primei Revoluții Industriale (începută în 1760), acest stil a fost adoptat, treptat, și în arhitectura clădirilor de locuințe. Este definit de folosirea materialelor dure, nefinisate – metal, cărămidă, beton, tavanele înalte, care nu ascund țevile folosite în instalații, lipsa ornamentelor și culorile neutre.
Arhitectura clasică
Acest stil reflectă influențe din arhitectura Greciei și Romei antice, drept pentru care are ca elemente cheie coloanele, simetria și proporțiile. Materialele care predomină în construcțiile cu arhitectură clasică sunt marmura, cărămizile și betonul. Acest stil a renăscut odată cu apariția arhitecturii neoclasice, de o mai mare monumentalitate, o clădire de referință a acestui curent fiind Capitoliul Statelor Unite ale Americii.
Arhitectura modernă
Ca un manifest față de elementele decorative ale altor stiluri arhitecturale care o preced, arhitectura modernă aduce cu sine simplitate și funcționalitate. Acest stil folosește sticla, lemnul, cărămida, piatra, oțelul și betonul drept materiale de construcție predominante, clădirile moderne dispunând totodată de ferestre mari, care favorizează pătrunderea luminii naturale.
Arhitectura contemporană
Față de celelalte stiluri arhitecturale, arhitectura contemporană a avut avantajul de a avea la dispoziție tehnologii precum imprimantele 3D sau tehnologia tăierii cu laser. În multe clădiri proiectate după arhitectura contemporană predomină asimetria, planurile deschise, contrastele de culori și formele neconvenționale. O altă trăsătură definitorie este folosirea, în construcție, a materialelor sustenabile.
Pentru realizarea acestui material au fost folosite informații disponibile pe thespruce.com, Wikipedia.org, thoughtco.com și designingbuildings.co.uk.