Istoria metroului din București

Inițiativa construirii unei linii de metrou în Capitală a existat încă din anii 1909-1910. Planurile inițiale erau bazate pe o serie de negocieri cu firma Siemens & Halkse, care vizau construirea unor linii de tramvai. Întrucât belgienii pretindeau un preț mult prea mare pentru acest proiect, inginerii Elie Radu și Dimitrie Leonida au venit cu ideea de a aloca mai degrabă acest buget pentru dotarea orașului cu o linie de metrou. De altfel, Dimitrie Leonida tratase deja acest subiect încă din 1908, în cadrul lucrării de licență.

Proiectul nu s-a concretizat însă, așa că între anii 1929-1930, o comisie aflată sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu a reluat propunerea. Nici de această dată nu au avut succes, motivul fiind că transportul de suprafață reprezenta o opțiune mai la îndemână.

Noi inițiative au fost lansate la începutul anilor '40, rutele vizate fiind Hipodrom-Piața Unirii, Gara București Est-Șoseaua Academiei și Gara de Nord-Piața Victoriei. Pe fondul izbucnirii celui de-al doilea Război Mondial, proiectul a trebuit însă contramandat.

Pe 15 februarie 1972 s-a luat decizia de a se institui o comisie responsabilă de elaborarea unor propuneri concrete legate de construirea rețelei de metrou, iar pe 1 februarie 1975 e lansată Întreprinderea Metroul București, căreia i-a fost încredințat proiectul de construcție, lucrările efective fiind demarate pe 20 septembrie. Inițial, proiectul a avansat cu un ritm de 2 kilometri pe an, atingându-se ulterior un ritm dublu.

După patru ani de lucrări, pe 16 noiembrie 1979 a fost dată în folosință prima linie de metrou, M1. Momentul inaugurării a venit însă la o lună distanță, pe 19 decembrie. Cu o lungime de 8,1 kilometri, aceasta acoperea șase stații: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Unirii și Timpuri Noi.

Spre deosebire de alte țări din regiune, care fabricau trenurile de metrou folosind modelul sovietic, România a avut propria producție. Culorile folosite la primele stații au fost alb, gri și portocaliu.

Primul tronson din a doua magistrală a rețelei a fost inaugurat în ianuarie 1986. Noua rută pornea din Piața Unirii II și avea opt stații, până la depoul IMGB, unindu-se astfel această a treia zonă industrială a Capitalei de centrul orașului. Al doilea tronson al magistralei a fost deschis în toamna anului 1987, în octombrie, acoperind șase stații, iar în vara anului 1989 a fost dată în folosință și magistrala III, care lega Gara de Nord de Dristor 2.

În primăvara anului 2000 a fost lansată magistrala 4, întinsă pe o lungime de circa patru kilometri, cu patru stații. Altă bornă importantă din istoria metroului bucureștean a fost atinsă pe 1 iulie 2011, când a fost dat în folosință un nou segment de 2,62 kilometri, pe ruta 1 Mai - Jiului - Parc Bazilescu.

În 2011 au fost pornite și lucrările la Magistrala 5, avându-se în vedere crearea unei punți de legătură între cartierele Drumul Taberei și Pantelimon. Pe viitor, planurile de extindere vizează amenajarea a două noi magistrale, care vor conecta Pajura-1 Mai de Aeroportul Otopeni, și Bragadiru de Voluntari.

Pe parcurs, unele magistrale au fost extinse, iar numele anumitor stații au fost schimbate. Printre arhitecții care au contribuit de-a lungul timpului la extinderea rețelei de metrou s-au numărat Manuela Antip, Gheorghe Beznilă, Adriana Bunu, Dan Costinescu, Viorica Curea, Lia Dima, Geta Gabrea, Ion Marineci, Clement Moldoveanu, Victoria Navrescu Radu, Alin Negoescu, Ioan Novițchi, Alexandru Panaitescu, Ileana Papina, Doina Patra, Ion Podocea, Bogdan Popovici, Cătălin Stanciu.

În prezent, rețeaua de metrou a Bucureștiului cuprinde 63 de stații pe cinci magistrale.

Pentru realizarea acestui material au fost folosite informații disponibile pe metrorex.ro, historia.ro și wikipedia.org. Credit foto: unitysphere.