Ce înseamnă și cum poți contribui și tu la ecologizare

Ce înseamnă și cum poți contribui și tu la ecologizare

Ecologizarea și dezvoltarea durabilă reprezintă subiecte importante pe agenda Uniunii Europene, pentru o lume mai bună și o planetă sănătoasă. În acest sens, se iau măsuri pentru un consum și o producție responsabile, conservarea mărilor, oceanelor și a resurselor marine, combaterea schimbărilor climatice și protejarea ecosistemelor.

Atât la nivelul României, ca membră UE, cât și la nivelul companiilor încep să se ia tot mai multe măsuri pentru ecologizare. Dar ce este ecologizarea, cum afectează poluarea mediul, oamenii și afacerile, precum și ce putem face în business, pentru un mâine mai curat? Despre toate acestea vom discuta ceva mai jos.

Ce este ecologizarea

Ecologizarea se referă la procesul prin care mediul ce ne înconjoară, spațiul și stilul de viață trec prin schimbări pentru a deveni mai prietenoase cu planeta. Inclusiv la nivel de mediu de afaceri se pot lua măsuri în acest sens. În general, ecologizarea implică, de cele mai multe ori, implementarea de sistemele și strategii care să afecteze cât mai puțin sau chiar deloc apa, aerul, solul, vegetația și fauna.

Mai mult, ecologizarea poate include și amenajarea de parcuri și spații verzi lângă birou, grădini urbane, chiar și pe clădirile de birouri. Iată care sunt câteva dintre aspectele ecologice de care să ții cont:

  • Un nivel redus al toxicității;

  • Reutilizarea materiilor, materialelor și a echipamentelor;

  • Îmbunătățirea eficienței energetice;

  • Reducerea ambalajelor din plastic și utilizarea etichetelor blânde cu mediul (de exemplu, din materiale reciclabile);

  • Folosirea de produse reciclabile și reciclate;

  • Tehnicile de producție responsabile;

  • Reducerea riscului de accident ecologic (de exemplu, vărsarea unor toxine în râuri);

  • Reducerea efectului de insulă de căldură urbană.

Ce presupune ecologizarea mediului înconjurător?

Odată ce oamenii și companiile conștientizează existența acestor probleme (poluarea aerului, resurse naturale limitate, încălzirea globală etc.), se pot depune eforturi pentru a menține curate aerul, apa, solul. Ecologizarea mediului înconjurător poate fi demarată chiar la locul de muncă. Indiferent de domeniul în care lucrezi, există pași mici, cu efecte majore asupra sănătății planetei.

Un prim pas în acest sens este să optezi pentru o clădire de birouri atentă la mediul înconjurător. De exemplu, One Tower este prima clădire de birouri din România care a obținut certificarea LEED v4 Platinum Building Design and Construction. Această certificare atestă că dezvoltarea One Tower este o clădire verde și sustenabilă, deci construită cu grijă pentru sănătate, eficiență energetică și mediu.

De asemenea, consumul de hârtie este ridicat, la birou. Prin reducerea consumului de hârtie, se vor reduce atât cheltuielile cu materialele, cât și consumul de energie. Mai mult, prin transferul documentelor neesențiale în mediul digital, vor exista o mai bună organizare și o eficiență crescută.

👉 One Tower deține certificarea v4 LEED Platinum US Green Building Council Award, unul dintre cele mai înalte ratinguri pentru impactul redus asupra mediului. Dezvoltările One pun accent pe materiale de calitate cu un impact redus asupra calității mediului, pe tehnologii smart și pe sisteme de eficientizare a apei.

Cum afectează poluarea mediul de afaceri

Cum afectează poluarea mediul de afaceri

Deși ar putea părea separate, mediul, societatea și economia fac parte din același întreg. Pentru o economie sănătoasă și o societate echitabilă, este necesar un mediu sănătos. Atât la nivel de decidenți guvernamentali, cât și la nivel de business, tot mai mulți se implică în reducerea impactului negativ asupra mediului (vezi mai jos cadrul legal la nivelul României și al Uniunii Europene). Iată câteva moduri prin care poluarea afectează mediul de afaceri:

  • O productivitate mai mică - angajații care lucrează într-un mediu poluat și care consumă alimente crescute în medii poluate se îmbolnăvesc mai des, își iau mai multe zile libere și se confruntă cu anumite efecte negative ale performanței cognitive. Prin urmare, se reduce productivitatea și cresc costurile;

  • Degradarea unor materiale, echipamente și a altor resurse - vor necesita reparații costisitoare sau înlocuirea;

  • Pierderea unor clienți - zonele cu un nivel ridicat al poluării sunt, în general, evitate de clienți. Acest lucru se traduce prin pierderea unor venituri;

  • Reputație negativă - companiile care nu se implică în protejarea mediului pot avea de suferit în ceea ce privește atragerea și retenția de clienți și angajați;

  • Probleme legale - companiile ale căror acțiuni afectează negativ mediul se pot confrunta cu amenzi și procese.

Cadrul legal pentru ecologizare

În ultimii ani, se iau tot mai multe măsuri și se propun soluții pentru protejarea mediului atât la nivelul României, cât și la nivel european. Iată câteva dintre cele mai importante legi pentru ecologizare, mai întâi din țara noastră și apoi la nivelul Uniunii Europene.

Legislație pentru ecologizare în România

Legislația pentru ecologizare la nivelul României include mai multe categorii de legi, care se împart în funcție de tipul de deșeuri.

Legislația privind deșeurile

  • Legea nr. 6/1991 pentru aderarea României la Convenția Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora;

  • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu;

  • Hotărârea de Guvern nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferul de deșeuri, cu modificările și completările ulterioare;

  • Hotărârea de Guvern nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României;

  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • Legea nr. 17/2023 pentru actualizarea Legii nr. 211/2011.

Legislația pentru tratarea deșeurilor

  • Hotărârea de Guvern nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;

  • Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale.

Legislația pentru serviciile de salubrizare

  • Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

  • Ordinul Ministrului Mediului nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, modificat de Ordinul nr. 520/2018;

  • Ordonanța de Guvern nr. 30/2023 pentru salubrizarea localităților.

Legislația pentru fluxurile speciale de deșeuri

  • Hotărârea de Guvern nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari, cu modificările și completările ulterioare;

  • Hotărârea de Guvern nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea și controlul poluării cu azbest, cu modificările și completările ulterioare;

  • Ordinul nr. 344/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecția mediului și în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură;

  • Hotărârea de Guvern nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate;

  • Hotărârea de Guvern nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate;

  • Hotărârea de Guvern nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare;

  • Ordonanța de Urgență nr. 5/02.04.2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice;

  • Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz;

  • Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;

  • Ordinul nr. 1503/2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Legislația pentru deșeurile medicale

  • Ordinul nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale.

Mai există legi pentru deșeuri de ambalaje, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii, alte legi pentru managementul deșeurilor.

Legislație pentru ecologizare la nivelul UE

Primele politici pentru protejarea mediului au apărut la nivelul Comisiei Europene, în anii ‘70. În timp și în funcție de studiile existente și de expertiză, au apărut noi legi pentru ecologizare. Iată care sunt câteva dintre cele mai importante:

Legislația cadru a deșeurilor

  • Regulament 1013/2006 privind transferurile de deșeuri – aplicat ca atare în toate statele membre EU;

  • Directiva 2008/98/CE privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (Directiva cadru privind deșeurile).

Legislația europeană pentru operațiile de tratare a deșeurilor

  • Directiva 1999/31/CEE privind depozitarea deșeurilor;

  • Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale.

Legislația europeană pentru fluxurile de deșeuri

  • Directiva 86/278/CEE privind protecția mediului și în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură;

  • Directiva 87/217/CEE privind prevenirea și reducerea poluării mediului cauzate de azbest;

  • Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje;

  • Directiva 96/59/CE privind eliminarea bifenililor și a terfenililor policlorurați (PCB/TPC);

  • Directiva 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz;

  • Directiva 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori și de abrogare a Directivei 91/157/CEE;

  • Directiva 2011/65/CE privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase, în echipamentele electrice și electronice;

  • Directiva 2012/19/UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice.

👉 Pe lângă respectarea legilor, companiile pot fi și responsabile social. Citește mai multe despre acest subiect, din articolul Cat de mult conteaza responsabilitatea sociala a companiilor.

Strategii și acțiuni de ecologizare

Strategii și acțiuni de ecologizare

Colectarea selectivă a gunoiului reprezintă una dintre cele mai cunoscute și eficiente acțiuni de ecologizare la birou. Pubela galbenă este pentru plastic și metal, cea verde pentru sticlă, iar cea albastră, pentru hârtie și carton. Iată câteva exemple de activități de ecologizare:

Plantarea de copaci

O modalitate excelentă de a avea grijă de mediu este să încurajezi plantarea de copaci. Aceștia elimină dioxidul de carbon din atmosferă și ne oferă oxigenul atât de necesar. Cel mai simplu mod prin care poți încuraja ecologizarea este prin team building-uri de plantare de copaci. Mai mult, astfel de activități sudează echipele, fapt care se va reflecta și la job.

Transportul alternativ

Încă din martie 2021 există conceptul de „Vinerea Verde”, pe care îl poți implementa și în companie. O zi pe săptămână, cel puțin la început, poți încuraja renunțarea la mașina personală și folosirea mersului pe jos, mai ales în cazul în care clădirea de birouri se află în apropierea locuinței angajaților, folosirea transportului în comun, a bicicletei sau trotinetei electrice.

Mijloacele de transport alternative, mai ales bicicletele, au și un efect pozitiv asupra stării de spirit a angajaților. Vor economisi timp în trafic, vor ajunge mai relaxați la birou și vor fi mai sănătoși.

Măsurarea emisiilor de gaze cu efect de seră

O altă modalitate de a reduce impactul companiei asupra mediului și Planetei este să măsori nivelul emisiilor de gaze cu efecte de seră.

Odată ce cunoști această valoare, vei putea identifica acele activități care emit cantități mari de poluanți și vei putea implementa soluții pentru diminuarea lor.

Reducerea consumului de energie

Chiar și activitățile aparent simple pot avea un efect semnificativ asupra mediului. Înlocuirea becurilor clasice cu LED va reduce consumul de energie cu 80-90%. De asemenea, poți reduce consumul de energie prin stingerea sistemelor de iluminat la încheierea programului sau instalarea unui sistem de încălzire/răcire smart, care să adapteze consumul la nevoi.

Implementarea unor surse de energie regenerabilă

Conceptele legate de energia regenerabilă sunt tot mai intens discutate, în ultimii ani. Există inclusiv companii care ajung să obțină energia necesară pentru sarcinile zilnice, în procent de 90-100% din surse energetice regenerabile. Energia eoliană și cea solară sunt cele mai cunoscute opțiuni.

Reducerea risipei

Un alt mod pentru a reduce impactul ecologic este să reduci risipa. Hârtiile la birou, paharele de unică folosință sau capsulele de cafea pot fi ușor înlocuite cu alternative prietenoase cu mediul.

Poți propune folosirea de recipiente reutilizabile și poți introduce aparate de preparare a cafelei la birou. Vesela și tacâmurile din plastic pot fi înlocuite cu unele din materiale reciclabile sau chiar clasice (inox, respectiv porțelan).

Alegerea de furnizori preocupați de protejarea mediului

Luarea de măsuri sustenabile influențează inclusiv partenerii de business și furnizorii. Alege, pe cât posibil, furnizori implicați în acțiuni de protejare a mediului și discută despre acest lucru cu investitorii, partenerii de afaceri și angajații. Poți chiar vorbi despre campaniile pe care le desfășori (dacă este cazul) în mass-media.

Mediu de lucru prietenos cu mediul

Există și alte activități și acțiuni pe care le poți face pentru a proteja mediul. Una dintre ele este să încurajezi videoconferințele cu partenerii și clienții aflați la o distanță considerabilă de sediul firmei.

Astfel, vei reduce impactul companiei asupra mediului. Totodată, deoarece și folosirea internetului poate polua, din cauza utilizării serverelor, este indicat să alegi furnizori de hosting ecologici.

👉 One Mircea Eliade este o dezvoltare complexă, ce implică spații de birouri moderne, construite cu grijă pentru mediul înconjurător. În plus, oferă rezidenților acces rapid la restaurante, cafenele, spații verzi, parcări subterane și priveliști spectaculoase.

Beneficii ale ecologizării companiei

Dacă ești implicat în ecologizare, vor avea de câștigat atât mediul, cât și afacerea ta. Iată care sunt câteva dintre beneficiile ecologizării companiei:

  • Satisfacerea nevoilor de produse și servicii prietenoase cu mediul, pentru clienții (tot mai mulți în ultimii ani) care au aceste valori;

  • Dezvoltarea unei reputații pozitive;

  • Compania devine mai atractivă pentru personal, partenerii de afaceri și investitorii care prețuiesc preocuparea pentru ecologie;

  • Atragerea de noi clienți care susțin protejarea mediului;

  • Avantaj competitiv față de concurenții care nu au practici pentru protejarea mediului;

  • Reducerea costului cu transportul și ambalarea;

  • Reducerea costurilor cu transportul pentru mașinile companiei, dacă alegi, de exemplu, automobile electrice sau alternative ecologice;

  • Economisire printr-un consum energetic eficient;

  • Un accent mai mic pe energii învechite și costisitoare;

  • Folosirea de produse și servicii locale, cu un cost mai mic și un impact redus asupra mediului (de exemplu, dispar costul și impactul ecologic care ar exista dacă alegi produse de la 2.000 km distanță).

Ecologizarea este un proces complex și de durată. Cu toate acestea, dacă ne implicăm cu toții, de la autorități la companii și cetățeni, vom avea un mâine mai curat și mai sănătos.

Sursa foto: Shutterstock 1, Shutterstock 2, Shutterstock 3.

Loading...