Cum a schimbat comunismul fața Bucureștiului

Demolări

Unul dintre cele mai intense demersuri făcute de regimul comunist a fost să transforme orașul astfel încât să poată face loc așa numitelor cartiere muncitorești, menite să deservească ideologia partidului. Iar cea mai la îndemână metodă a fost cea a demolărilor. În paralel cu cele circa 10.000 de reședințe private distruse, etapă în urma căreia mai mult de 50.000 de persoane au fost nevoie să se mute în blocurile muncitorești apărute peste noapte, și instituții de o importantă valoare socială sau culturală au dispărut în acest fel. Printre acestea putem aminti de Spitalul Salvării, amplasat în parcul Izvor, sediul Arhivelor Naționale, Spitalul Brâncovenesc, Biserica Domnița Bălașa, complexul Mănăstririi Antim sau Spitalul şi Mănăstirea Pantelimon. Unul dintre cele mai de răsunet proiecte de demolare a fost însă cel al cartierului Uranus, aflat pe Dealul Spirii. În urma cutremurului din ’77, autoritățile comuniste au hotărât să construiască aici un centru politico-administrativ socialist. Astfel, casele boeme, străzile pavate cu piatră cubică, atelierele și magazinele negustorilor au fost înlăturate pentru a face loc Casei Poporului.

Noi construcții

De departe, cea mai cunoscută clădire construită în epoca comunistă este Palatul Parlamentului, numit anterior Casa Poporului. Dispusă pe 18 niveluri, nouă în înălțime, nouă în adâncime, și cu o înălțime de 84 de metri (și alți 92 de metri în subteran) și o suprafață de 330.000 de metri pătrați, construcția a presupus o investiție de 4 miliarde de euro și contribuția a 700 de arhitecți. Este a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, după Pentagon, și a treia ca volum, primele poziții fiind ocupate de Cape Canaveral, sediu destinat asamblării rachetelor spațiale, și de piramida Quetzalcoatl din Mexic.

Printre alte clădiri cunoscute din București aparținând perioadei comuniste se numără Casa Scânteii, construită în intervalul 1950-1957, luând locul Hipodromului, Sala Palatului, inaugurată în 1960, Circul de stat, ridicat în 1960, și hotelul Intercontinental, deschis în 1971, după trei ani de lucrări.

Cea mai mare amprentă a comunismului asupra orașului a avut-o însă vizita lui Nicolae Ceaușescu în China și Coreea, în urma căreia liderul a decis demararea lucrărilor de construcție a blocurilor de locuințe pentru muncitori. Ridicate inițial la periferii, acestea au împânzit, treptat, orașul, preschimbând Micul Paris într-un oraș al betoanelor.

Schimbarea numelor și a funcționalității clădirilor

Una dintre instituțiile care și-a schimbat atât numele, cât și funcționalitatea, a fost Școala Centrală. După ce Elenei Malaxa, directoarea școlii, i s-a interzis, odată cu instaurarea regimului comunist, dreptul de a profesa, instituția avea să treacă prin numeroase etape, devenind inclusiv, pentru o perioadă, din școală de fete, școală medie mixtă. O altă clădire al cărei rol a fost schimbat în anii regimului totalitar a fost Palatul Regal din bulevardul Kiseleff. În urma abdicării regelui Mihai, edificiul va primi rolul de Club al Ambasadei URSS. Ulterior,

începând cu 1981, va fi transformat în cămin studențesc. O altă clădire care, odată cu venirea la putere a autorităților comuniste și-a schimbat rolul, a fost gara Băneasa. Inițial gară regală, construită împreună cu cea de la Sinaia într-un proiect condus de arhitectul Duiliu Marcu, începând cu 1950 va deveni gară de protocol pentru șefii de stat și pentru întâmpinarea altor oficiali străini. Nici străzile nu au scăpat de influența comunistă, primind nume diferite. Strada Biserica Amzei, de pildă, a devenit Gladiolelor, iar Maica Domnului și Lizeanu au devenit cunoscute drept Orizontului.

Mutarea edificiilor

O altă practică folosită în anii comunismului a fost mutarea unor imobile pentru a face loc noilor construcții menite să deservească intereselor socialiste ale autorităților. Unul dintre cele mai renumite cazuri de clădiri mutate în acea perioadă a fost cel al bisericii Mănăstirii Mihai Vodă. Ctitorită de Mihai Viteazul, în 1985 a primit votul demolării. În urma unor proteste intense și a memoriilor depuse de numeroși intelectuali, precum Geo Bogza, Constantin Noica și Mihail Șora, biserica și turnul clopotniței au scăpat însă de o soartă ce părea inerentă. Prin urmare, de pe dealul pe care erau amplasate, au fost mutate mai jos cu aproape 300 de metri, procesul fiind coordonat de inginerul Eugeniu I. Iordăchescu. Alte lăcașuri de cult care au avut șansa să iasă din „radarul” buldozerelor prin tehnica mutării au fost Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sf. Gheorghe și biserica Sf. Ștefan „Cuibul cu barză”.

Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informații disponibile pe platformele antena3.ro, digi24.ro, danagont.ro, bucurestiivechisinoi.ro, antenasatelor.ro și wikipedia.com.