Clădiri emblematice ale Bucureștiului (partea a II-a)

Ateneul Român

Mult timp de-acum încolo va rămâne, în amintirea colectivă a românilor, campania de strângere de fonduri, desfășurată în rândul poporului sub forma unei loterii naționale: „Dați un leu pentru Ateneu". Inaugurat la data de 14 februarie 1888, după doi ani de lucrări, acesta poartă amprenta arhitectului francez Albert Galleron. El a fost recomandat să preia proiectul de însuși Charles Garnier, cel ce a creat faimoasa operă pariziană care îi poartă numele. Clădirea a fost ridicată într-o îmbinare a stilurilor neoclasic și electic, amintind de templele ionice prin prisma celor opt coloane ce au proprorții asemănătoare cu ale templului Erechteion de pe colina Acropole. Impozanța exteriorului este dată și de cupola în jurul căreia au fost gravate numele mai multor personalități românești de seamă, precum Gheorghe Șincai, Dimitrie Cantemir și Ion Heliade Rădulescu. Vârful acesteia reprezintă cel mai înalt punct al clădirii de 41 de metri. Pridvorul ascunde cinci medalioane din mozaic, prin care au fost înfățișați cinci dintre cei mai importanți domnitori români: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al României, Vasile Lupu și Matei Basarab. Interiorul este la fel de spectaculos, sala de concert numărând aproape 800 de locuri, dintre care 600 la parter și restul răspândite în cele 52 de loji. Deasupra lojilor se întinde o frescă înfățișând 25 de momente-cheie din istoria țării, realizată de pictorul Costin Petrescu. Începând cu anul 2004, Ateneul face parte din Patrimoniul European.

Muzeul Național „George Enescu”

Următorul obiectiv ne poartă, virtual, pașii pe Calea Victoriei, cunoscută în trecut drept Podul Mogoșoaiei. Este vorba de Muzeul Național „George Enescu”, deschis, în 1955, într-unul dintre cele mai frumoase palate ale Capitalei: Palatul Cantacuzino. Nu puține au fost balurile care adunau aici cele mai de seamă familii. Edificiul a fost ridicat de Gheorghe Grigore Cantacuzino (poreclit Nababul), o figură politică importantă în Bucureștiul anilor 1900. Planurile palatului au fost realizate de un celebru arhitect al vremii, Ioan D. Berindei, construcția fiind finalizată în 1903, după doi ani de la începerea lucrărilor. Ca stiluri arhitecturale folosite, predomină Beaux Arts, câteva încăperi fiind însă amenajate în stil neorococo. Fațada palatului a fost îmbogățită cu numeroase decorațiuni sculptate, alături de care a fost așezată, deasupra intrării, stema familiei Cantacuzino. Leii de la intrare, dar și porțile impunătoare amintesc, deopotrivă, de istoricul nobil al clădirii. Decorarea clădirii a fost realizată cu ajutorul mai multor artiști cunoscuți: Nicolae Vermont, Costin Petrescu, G. D. Mirea și Emil Wilhelm Becker, și a inclus realizarea unor picturi murale, sculpturi, dar și ornamentații interioare, reflectate în candelabrele folosite, lămpi, vitralii și tapiserii. La moartea lui G. G. Cantacuzino, palatul a devenit proprietatea fiului, Mihai G. Cantacuzino, și a norei sale, Maria (după numele de fată Rosetti-Tescanu), care avea să se căsătorească, după decesul soțului, cu George Enescu. Cei doi au transformat anexa din spatele palatului în reședință. Când marele compozitor a murit, în 1955, Maria a decis ca palatul și anexa să fie transformate în muzeu, respectiv casă memorială, drept elogiu închinat memoriei acestuia.

Palatul Crețulescu (Kretzulescu)

Construit în stil neogotic, Palatul Crețulescu a fost ridicat de Elena Kretzulescu pe locul casei moștenite de la părinți, aceasta încredințând proiectul arhitectului Petre Antonescu. Lucrările au început în anul 1902 și au durat doi ani. Ornamentația clădirii a fost realizată cu ajutorul balustratelor, a arcadelor și a frontoanelor, nelipsind însă nici turlele sau turnurile în stil medieval. Palatul Crețulescu a fost cumpărat în anul 1927 de Primăria Capitalei, care a amenajat aici Muzeul de Artă Religioasă. Ulterior, imobilul a servit drept sediu pentru diverse instituții. Renovat în 2003, palatul se află astăzi în portofoliul Ministerului Educației.

Muzeul Theodor Aman

Cunoscut drept prima casă-atelier a unui artist român, muzeul Theodor Aman a fost inaugurat în anul 1908, chiar în reședința artistului. Demersurile au fost făcute de soția sa, Ana, care a urmat, de altfel, dorința pictorului. Decorațiunile exterioare ale clădirii au fost create, cu ajutorul sculptorului român de origine germană Karl Storck, de însuși Theodor Aman, care a realizat, personal, planurile întregii clădiri. Fiecare detaliu al locuinței, atât la interior cât și la exterior, reprezintă o exprimare a viziunii sale. Artistul a apelat însă la antreprenorul Fr. Scheller pentru construcția și amenajarea propriu-zise, lucrările fiind finalizate în 1869. Interiorul a fost ornamentat cu picturi murale, vitralii, picturi decorative aplicate pe uși, lambriuri și mobilier sculptat. Theodor Aman a ales să folosească elemente inspirate din stilurile arhitecturale neoclasic și renascentrist, care și-au lăsat amprenta în special pe fațada nordică și estică a clădirii, folosind totodată stilul neogotic pentru proiectarea celei mai importante încăperi: atelierul. Aici, artistul avea să lucreze până la moartea sa, în 1891. În prezent, muzeul este monument istoric și adăpostește o valoroasă colecție de opere semnate de Theodor Aman. Aceasta reunește 165 de picturi în ulei, pe pânză și pe panouri de lemn, numeroase lucări grafice și câteva sculpturi.

Casa Monteoru

Inclusă pe lista monumentelor istorice ale Capitalei, Casa Monteoru se numără printre cele mai frumoase reședințe private din Bucureștiul secolului 19. Clădirea i-a aparținut politicianului și omului de afaceri Grigore Constantinescu-Monteoru, care după ce a cumpărat imobilul a decis să îi schimbe total imaginea cu ajutorul arhitecților Ion Mincu și Nicolae Cuțarida. În decorarea interiorului a fost abordat stilul electic francez, Nicolae Cuțarida folosind în amenajare plafoane în stuc pictat, lambriuri și o scară impozantă. Între anii 1952-2013 clădirea a fost folosită drept sediu al Uniunii Scriitorilor din România. 

Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informații disponibile pe platformele georgeenescu.ro, editiadedimineata.ro, muzeulbucurestiului.ro, fge.org.ro și wikipedia.org. Credit foto ©radub85/123RF.COM.