Cine a fost Ion Mincu
Deși s-a născut, pe 20 decembrie 1852, la Focșani, unde a urmat liceul Unirea, cariera lui Ion Mincu, unul dintre cei mai de seamă arhitecți români, se leagă strâns de Bucureși, orașul căruia i-a schimbat cu măiestrie înfățișarea, prin clădiri emblematice care se păstrează până în prezent.
Din pregătirea sa nu au lipsit însă nici studiile peste granițe. După ce a absolvit, în 1875, Școala Națională de Poduri și Șosele din Capitală, la finalul căreia a obținut diploma de inginer, a plecat la Paris. Aici a urmat, între anii 1871 și 1875, cursurile Școlii Naționale de Arte Frumoase, unde s-a format ca arhitect, iar la opt ani distanță a primit premiul Societății centrale a arhitecților francezi. A studiat, de asemenea, și în Spania și Contantinopol, întorcându-se însă la București, unde și-a dedicat pregătirea țării natale. Aici, a pus umărul la deschiderea Școlii arhitecților români, inaugurată în 1891, implicându-se de asemenea activ atât în mediul academic, cât și în cel politic. A fost, printre altele, profesor la Școala superioară de arhitectură, deputat, și a deținut vreme de nouă ani, între 1903-1912, funcția de președinte al Societății Arhitecților Români.
Ion Mincu este cunoscut ca, și numit adesea, promotor al stilului arhitectural neoromânesc, pe care l-a integrat în proiecte precum Casa Lahovari, Școala Centrală de fete sau restaurantul Casa Doina (în trecut Bufetul de la șosea).
El a avut, de asemenea, o prolifică activitate și în zona de restaurare, contribuind la refacerea unor construcții-reper, printre care se numără, în București, Casa Monteoru de pe Calea Victoriei, Casa Manolescu-Vitzu, Biserica Stavropoleos, dar și în cea de design și decorațiuni, un proiect reprezentativ fiind decorarea interiorului Palatului de Justiție din București.
În țară, edificii importante care îi poartă semnătura găsim, de pildă, la Craiova (Palatul Băncii Comerțului, finalizat de C. Iotzu), la Galați (Palatul Administrativ și Casa Robescu), la Sinaia (Vila Robescu, proprietate a generalului cu același nume) și la Constanța (Catedrala Sfinții Petru și Pavel).
Casa din București în care a locuit arhitectul se află la intersecția străzilor Arthur Verona cu Pitar Moș. Imobilul în forma literei L i-a aparținut arhitectului Gaetano Burelli, care i-a vândut-o acestuia în 1890. Deși era deja finalizată, noul proprietar și-a pus amprenta asupra locuinței, înfrumusețând-o, de la interior la fațade și dependințe, cu elemente folosite și în celelalte clădiri pe care le proiectase în Capitală.
El a fost căsătorit cu Eliza Dăscălescu, cu care a avut două fiice. Altă personalitate importantă, rudă a îndrăgitului arhitect, a fost nepotul său, scriitorul Duiliu Zamfirescu.
Ion Mincu a murit la 6 decembrie 1912, în București. După moartea sa, stilul neoromânesc a fost dus mai departe de alți arhitecți de seamă, care i-au fost și discipoli, printre care se numără Grigore Cerchez și Petre Antonescu. În anul 1953, în cinstea eforturilor sale de a inova și dezvolta arhitectura românească, Universitatea de Arhitectură și Urbanism a preluat numele lui Ion Mincu, iar mai recent, în 2012, Academia Română i-a acordat post-mortem titlul de membru al instituției, în același an pe mormântul său din cimitirul Bellu fiind așezată și o troiță.
Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informații disponibile pe site-urile agerpres.ro, historia.ro, identitatea.ro și wikipedia.org.
