Cele mai frumoase parcuri ale Capitalei

Parcul Cișmigiu

Întins pe aproximativ 16 hectare, Parcul Cișmigiu (sau Grădina Cișmigiu) are statutul de cel mai vechi parc al Capitalei, dar și unul dintre cele mai romantice. Povestea sa începe în 1779, odată cu amenajarea a două cișmele care să deservească orașul, la dorința domnitorului Alexandru Ipsilanti. De la una dintre ele s-a format o baltă de mari dimensiuni, care în timp a primit numele de Lacul Cișmegiului. Cel care a venit, în 1830, cu inițiativa secării bălții și înlocuirii acesteia cu o grădină publică a fost generalul Pavel Kiseleff. La șapte ani distanță, proiectul amenajării a fost preluat de peisagistul Wilhem Mayer, care deținuse funcția de director al Grădinilor Imperiale ale Vienei, fiind continuat, la moartea neașteptată a lui Mayer, de arhitectul peisagist Friedrich Rebhuhn. Parcul a continuat să primească noi îmbunătățiri, precum instalarea gardului și a unor bănci din lemn, fiind săpat, totodată, un heleșteu. Momentul inaugurării a fost serbat în 1854. Lacul a fost folosit pentru prima dată ca patinoar în 1883, în urma unui îngheț natural, însă acum este amenajat artificial în fiecare iarnă. Printre monumentele care înfrumusețează Grădina Cișmigiu se numără Rotonda Scriitorilor, care cuprinde o serie de busturi ale celor mai importanți scriitori români și Izvorul Sissi Stefanidi. Tot în Cișmigiu întâlnim și ruinele unui lăcaș de cult, „La Cetate”.

Parcul Carol I

Denumit, de-a lungul timpului, Parcul Libertății și Parcul Filaret, după dealul pe care este amplasat, parcul Carol I a fost amenajat la cererea ministrului Ion N. Lahovari. El a venit cu această inițiativă din dorința de a crea spațiul potrivit desfășurării Expoziției Generale Române, organizată în 1906 în cinstea regelui Carol I, care aniversa 40 de ani de domnie. Lucrările au durat șase ani, iar proiectul l-a avut în spate pe arhitectul peisagist Édouard Redont. În trecut, în cadrul parcului funcționau mai multe pavilioane expoziționale și o grădină zoologică de mici dimensiuni. Ulterior, au fost proiectate mai multe elemente arhitecturale și artistice, printre care se numără turnul de apă „Cetatea lui Vlad Țepeș”, sculpturile „Frumoasa adormită” (transferată în parcul Herăstrău) și „Giganții”, complexul Arenele Romane, fântâna Zodiac, o moschee demolată în 1959 și binecunoscutul Mausoleu. De-a lungul anilor, suprafața parcului a fost extinsă de la 36 la 41 de hectare.

Parcul Herăstrău

Una dintre cele mai frecventate zone verzi din Capitală, Parcul Regele Mihai I al României (denumit anterior Parcul Carol al II-lea, Parcul Național, Parcul I.V. Stalin și, cum e cunoscut la scară largă, Parcul Herăstrău) a fost inaugurat în 1936, pe locul unei foste mlaștini secate. Arhitecții responsabili de proiect au fost Ernest Pinard și Friedrich Rebhuhn (care definitivase și amenajarea parcului Cișmigiu). Dintre momentele-cheie care alcătuiesc istoria sa se numără inaugurarea Muzeului Satului (1936), extinderea suprafeței și amenajarea în formatul actual (1951), precum și deschiderea Teatrului de Vară (1956). Printre principalele obiective ale parcului sunt Grădina Japoneză, Fântâna Modura și Monumentul părinților fondatori ai Uniunii Europene. Un alt aspect care merită menționat este descoperirea unei așezări paleolitice pe malul lacului Herăstrău, care a condus la includerea parcului în Repertoriul Arheologic Național. În prezent, acesta se întinde pe o suprafață de 187 de hectare, fiind înconjurat de o alee de aproape 6 kilometri.

Parcul Floreasca

Istoria parcului Floreasca este una a transformării radicale, și asta pentru că în trecut aici nu era altceva decât un ghetou murdar, transformat parțial în groapă de gunoi. Aceasta a fost închisă în 1953, cu prilejul organizării unui festival de tineret la Sala Floreasca, iar pe locul ei a fost amenajat, între anii 1961 și 1963, actualul parc, urmat de pationarul cu același nume. Printre elementele de decor se numără un ceas floral și o serie de sculpturi aparținând artiștilor Ion Vlasiu, George Apostu și Victor Roman. În 2008, parcul a fost reamenajat, iar astăzi reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de interes ale comunității urbane din zonă, din care fac parte și rezidenții dezvoltării One Mircea Eliade (componentă a ansamblului One Floreasca City).

Parcul Tineretului

Responsabil de proiectarea celui mai mare parc al Bucureștiului la ora actuală, cu o suprafață de aproximativ 200 de hectare, este arhitectul Valentin Donose. Lucrările din sudul Capitalei au fost demarate în 1965 și s-au întins pe nouă ani, scopul principal fiind înființarea unei oaze verzi într-o zonă sufocată de clădiri de locuințe. La șantier au contribuit tinerii români, o primă etapă fiind nivelarea terenului pentru a se putea amenaja lacul omonim. Printre cele mai importante obiective construite aici se numără Palatul Național al Copiilor (denumit anterior Palatul Pionierilor și Șoimilor Patriei), inaugurat în 1985, Sala Ioan Kunst Ghermănescu (fosta Sală Polivalentă, deschisă în 1974), și crematoriul Cenușa, pornit în 1923 și inclus pe lista monumentelor istorice în 2011. Ca și parcul Floreasca, parcul Tineretului a fost ridicat pe locul unei foste gropi de gunoi, care a funcționat într-o zonă cunoscută odinioară ca Valea Plângerii.

Parcul Alexandru Ioan Cuza 

Finalizat în 1970, după cinci ani de lucrări, parcul Al. I. Cuza are o suprafață de circa 85 de hectare și cuprinde lacul de origine naturală Titan, pe care au fost amenajate cinci insule. Un obiectiv reprezentativ al parcului este biserica de lemn în stil maramureșan, deschisă în 1996.

Pentru realizarea acestui material au fost folosite informații disponibile pe historia.ro, descopera.ro, capital.ro, cmpgb.ro și wikipedia.org.