Ce presupune să locuiești într-un penthouse

Ce presupune să locuiești într-un penthouse

Penthouse-ul este o locuință premium situată, de cele mai multe ori, la ultimul etaj al unei clădiri.

Încă nu știi dacă un penthouse ți se potrivește? Iată o prezentare completă a ceea ce presupune un penthouse, de la avantaje, la comparațiile cu un duplex, câteva motive pentru a alege un penthouse și alte recomandări utile.

Avantajele traiului într-un penthouse

De multe ori, penthouse-ul este situat la ultimul etaj al unei clădiri, însă există posibilitatea ca o clădire cu multe etaje să aibă două sau mai multe apartamente de acest fel.

În esență, un penthouse este un apartament de mari dimensiuni care acoperă un etaj întreg al unei clădiri și oferă exclusivitate față de alte tipuri de imobile. Pe scurt, penthouse-ul este cireașa de pe tort în dezvoltarea imobiliară, fiind semnalizată ca atare. Mai jos sunt câteva dintre beneficiile traiului într-un penthouse:

  • Priveliști spectaculoase – acesta se află la înălțime și este, de obicei, construit într-o zonă cu atracții deosebite. De exemplu, clădirea One Mircea Eliade se află într-o zonă liniștită, cu mult verde, care oferă imagini spectaculoase asupra lacului Floreasca. Cele mai multe penthouse-uri au ferestre din podea până în tavan și terase generoase, iar cele care se întind pe un etaj întreg oferă o panoramă 360° care îți taie răsuflarea;

  • Spațiu mare cu design contemporan – multe penthouse-uri sunt proiectate modern și pot include spațiu pentru dressing sau piscină interioară, sală de cinema sau de sport;

  • Un grad mai mare de intimitate – un penthouse oferă mult mai multă intimitate față de alt tip de apartament sau casă. Acest lucru se datorează faptului că este singurul apartament de la ultimul etaj. Traficul din fața ușii este inexistent, iar zgomotul de pe stradă este mult redus. Adesea, te poți bucura de acces exclusiv la lift sau un cod special pentru acces la ultimul etaj;

  • Statut – să locuiești într-un penthouse indică un anumit statut. Prețul ridicat te pune pe lista scurtă a posesorilor unui apartament de acest fel;

  • Lumina naturală – ferestrele mari și/ sau terasa înseamnă că vei avea acces neîngrădit la razele soarelui. Din acest motiv, te poți bucura de lumina naturală de-a lungul întregii zile;

  • Ventilația – similar iluminării, locuirea la ultimul etaj al unei clădiri înalte înseamnă și mai mult aer/ vânt. Cantități mari de aer vor pătrunde în locuință. Ventilația naturală se traduce și printr-un consum mai mic de electricitate; astfel, vei avea o casă cu o amprentă de carbon mai mică, deci, cu un efect redus asupra mediului. În plus, multe penthouse-uri sunt echipate cu sisteme inovatoare de ventilație care mențin răcoarea vara și căldura iarna;

  • Planul deschis al penthouse-ului – un apartament de acest fel este spațios și are un design luxos. Planul deschis creează aerisire. De asemenea, o suprafață mai mare se traduce printr-un număr mai mare de posibilități de a utiliza spațiul. Tu poți decide cum folosești spațiul din penthouse. De asemenea, atunci când vrei să schimbi designul penthouse-ului sau vrei să muți mobila, poți face acest lucru mult mai ușor;

  • Balconul sau terasa – un avantaj major al unui penthouse este terasa generoasă. Acest spațiu mare îți permite să amenajezi o zonă de relaxare cu mese, scaune și fotolii. De aici, te vei putea bucura de priveliște sau îți vei primi la masă prietenii, în serile de vară. În plus, balconul sau terasa ajută la reglarea temperaturii;

  • Mai multă liniște; multe persoane obișnuite cu viața la bloc au o nemulțumire comună - gălăgia. Fie că este vorba de zgomote puternice, muzică sau copii care plâng sau se joacă, de renovări sau reparații în bloc, astfel de situații sunt inevitabile. Alegerea unui penthouse înseamnă și eliminarea zgomotului produs de casele vecine de pe lista factorilor de stres.

Penthouse vs duplex

Penthouse vs duplex

Probabil că ai auzit și de duplex, însă, ce diferență există între acesta și penthouse? În general, deși există și excepții, un penthouse implică un singur etaj, iar duplexul poate include două sau mai multe etaje ale unei clădiri, deasupra sa putând exista și alte apartamente. Unele clădiri duplex pot include și mezanin.

Designul unui penthouse poate include sau nu un duplex. Deoarece penthouse-ul este construit la ultimul etaj, arhitecții pot planifica un plafon înalt. Această înălțime mai mare decât în cazul unui apartament oferă spațiu, aerisire și rafinament. În plus, se poate asemăna cu un duplex.

De ce să te muți într-un penthouse

De ce să te muți într-un penthouse

Pe lângă confort, un penthouse oferă intimitate și liniște, de care te poți bucura nestingherit. La ultimul etaj al clădirii nu vei fi deranjat nici de agitația orașului, nici de vecini sau de zgomotul de pe hol.

În plus, dacă alegi un penthouse oferit de One United Properties, ai toate avantajele locuirii într-o zonă deosebită, priveliști spectaculoase și apropiere de magazine, restaurante, spații de evenimente, locuri culturale, transport public la doar câteva minute distanță.

Ca investiție, un penthouse reprezintă o alegere personală. Sunt persoane care achiziționează un penthouse pentru a locui în el sau pur și simplu ca investiție în timp, pentru securizarea finanțelor proprii.

Dacă pe termen lung îți dorești să vinzi penthouse-ul, cu siguranță, vei găsi cumpărători. Acest tip de apartament este una dintre cele mai prestigioase și căutate categorii de proprietăți.

Cum să alegi un penthouse

Cum să alegi un penthouse

Odată ce ai identificat mai multe penthouse-uri care ți-au atras atenția, este important să fii atent la mai multe aspecte, pentru a le putea compara atuurile. Vezi care sunt acestea:

  • Ce avantaje și dezavantaje are fiecare (ca loc, preț, suprafață, numărul și distribuția camerelor, mobilarea și echipamentele, sistemele de iluminat);

  • Cum se compară fiecare penthouse cu elementele esențiale pe care le vezi la o locuință;

  • Ce servicii oferă fiecare în raport cu restul – de exemplu, parcare privată, terasă, sisteme de securitate, piscină, spații verzi, un sistem de reciclare modern și eficient, folosirea de materiale prietenoase cu mediul, existența unei comunități etc.;

  • Dacă poți extinde penthouse-ul, deși majoritatea vine cu o suprafață impresionantă, unele persoane vor să o extindă prin achiziția apartamentelor de dedesubt și combinarea lor într-un duplex, eventual pentru vânzare. Ai mai multe opțiuni de proiectare și amenajare dacă alegi o clădire în construcție. Poți întreba dezvoltatorul dacă este posibilă extinderea sa;

  • Dacă există zone comune deasupra sau alături de penthouse și cât de des sunt folosite. Contează foarte mult dacă alți rezidenți ai clădirii au acces pe acoperiș. Acest lucru este important dacă intimitatea este un factor prioritar în alegerea unui penthouse;

  • Dacă îți va fi obstrucționată vederea – pentru multă lume, alegerea unui penthouse este făcută și pentru priveliștile spectaculoase. Deci, sigur nu îți vei dori ca imaginea pe care o vezi dimineața să îți fie obstrucționată de o altă clădire înaltă (clădire de birouri/bloc de apartamente) care va fi construită peste patru ani;

  • Dacă dezvoltatorul are experiență – interesează-te de istoricul dezvoltatorului și de atenția pe care o acordă mediului. Află ce alte clădiri a construit, cum arată acestea și cât de bine se comportă după construcție. De pildă, One United Properties construiește spații inovatoare, cu design contemporan rafinat, cu accent pe reducerea amprentei de carbon, pentru un viitor sustenabil. În plus, ansamblul rezidențial One Verdi Park conține două dintre cele mai înalte clădiri rezidențiale din București, cu priveliști spectaculoase asupra lacurilor Tei și Floreasca. Pe lângă vederea deosebită, ai acces, la doar câteva minute distanță, la magazine, galerii de artă, restaurante și spații integrate;

  • Cum se realizează întreținerea spațiilor exterioare – unul dintre avantajele penthouse-ului este că poți avea acces la acoperiș. Prezența unei grădini necesită întreținere, iar zăpada trebuie îndepărtată. Personalul administrativ va trece prin apartamentul tău?

De ce să alegi un penthouse

De ce să alegi un penthouse de la One United Properties

În ultimii ani, clădirile verzi au devenit foarte căutate. Cu o populație în continuă creștere va fi nevoie de o cantitate mai mare de energie, apă și alte resurse pentru un trai sănătos. De aceea, One United Properties mizează pe sustenabilitate.

Mai mult, pe lângă confort și calitatea penthouse-ului, se dorește construirea unei comunități. Locuințele moderne cu design contemporan sunt completate de tehnologii și finisaje adaptate provocărilor oferite de aceste timpuri, precum și de ceea ce rezervă viitorul.

În apropierea penthouse-ului ai acces la spații comerciale (cafenele, restaurante, bănci, farmacii, spălătorie, spații verzi, spații pentru evenimente). O comunitate se formează organic în jurul acelorași valori și al unui stil de viață sănătos și echilibrat, preocupat de viitorul următoarelor generații.

De aceea, pentru construire, One United Properties alege o nouă cale, centrată pe om. Având drept scop reducerea poluării, se folosesc materiale sustenabile (metal reciclat, vopsea naturală, sticlă pentru a permite accesul liber al luminii etc.), dar și materiale care să implice o distanță mică de transport. La acestea se adaugă stațiile de încărcare pentru mașinile hibrid sau electrice, amenajate în parcarea clădirilor.

Se mizează pe tehnologii de încălzire și climatizare de ultimă generație, prin folosirea unor sisteme de ventilație cu recuperarea căldurii sau a pompelor geotermale. De fapt, One Peninsula este primul club rezidențial din București care folosește acest tip de sisteme geoexchange.

În ultimii ani, cererea de penthouse-uri este în continuă creștere în ciuda prețului ridicat. Indiferent de viitorul pieței imobiliare, un penthouse este valoros pentru beneficiile pe care le oferă. Amplasarea la înălțime, uneori la ultimul etaj, intimitatea oferită, spațiile generoase, precum și priveliștile spectaculoase reprezintă doar câteva dintre aspectele care deosebesc un penthouse de un apartament obișnuit.

Sursa foto: Shutterstock

Loading...