Calea Victoriei – trecut şi prezent
Întinsă pe 2,7 kilometri, între Piața Victoriei și Piața Națiunile Unite, Calea Victoriei este astăzi una dintre cele mai importante artere ale Capitalei. Pe vremuri însă, nu a făcut parte din planul oraşului şi nici nu a purtat întotdeauna acelaşi nume.
Cum şi-a câştigat acest statut şi ce rol a jucat în istoria Bucureștiului?
Povestea sa începe în urmă cu mai bine de trei secole, când, odată cu venirea pe tron a domnitorului Constantin Brâncoveanu, Uliţa Mare spre Sărindar şi Calea Braşovului sunt unite, în 1692, pentru a da naştere unui nou drum, Podul Mogoşoaiei. Numele era reprezentativ pentru rolul pe care îl avea: să lege Curtea Domnească de pe malul Dâmboviței de o moşie a acesteia, situată în Mogoşoaia (unde domnitorul a construit palatul cu acelaşi nume).
La pavarea drumului au fost folosite trunchiuri de stejar de opt metri lungime, iar de o parte şi de alta au fost amenajate şanţuri în care să se scurgă apa de ploaie. Adesea aveau însă loc şi „accidente”, precum alunecarea pietonilor în noroiul strâns sub pod, mai ales din pricina lipsei trotuarelor şi a felinarelor, după cum povestesc unii scriitori.
Podul Mogoşoaiei este socotit adesea şi primul proiect de planificare urbanistică al Capitalei, şi asta pentru că terenul pe care a fost construit a suferit modificări importante, deoarece a trebuit să străbată moşiile unor importante familii de boieri.
Lucrări de modernizare încep în 1824, când drumul este pavat cu piatră de râu. La patru decenii distanţă este pavat din nou, cu piatră cubică din granit importată din Scoţia, iar la începutul secolului al XX-lea are loc prima asfaltare.
Cu timpul, din ce în ce mai mulţi oameni cu stare aleg să îşi construiască o locuinţă de-a lungul acestei artere, Podul Mogoşoaiei devenind unul dintre cele mai importante locuri de întâlnire ale „lumii bune”, dar şi un pol comercial, datorită magazinelor de lux, restaurantelor şi hotelurilor deschise în zonă, alături de biserici şi instituţii. Dezvoltarea sa din acele vremuri a culminat cu ridicarea de către boierul Dinicu Golescu a unei case folosite ulterior drept palat domnesc. De-a lungul timpului, au locuit aici Alexandru Ioan Cuza, Carol de Hohenzollern şi alte personalităţi importante. Între anii 1930 şi 1937, după ce aceasta a fost dărâmată, în locul său a fost construit Palatul Regal, actualul Muzeu Naţional de Artă.
Odată cu intrarea trupelor române, victorioase în Războiul de Independenţă, în Capitală, la data de 8 octombrie 1878, Podul Mogoşoaiei avea să îşi schimbe numele în Calea Victoriei. După acest moment istoric au fost deschise aici sedii ale mai multor instituţii precum Palatul Poştelor (astăzi Muzeul de Istorie), palatul CEC, Academia Română şi altele.
În 1882, devine şi prima stradă din Bucureşti pe care sunt montate instalaţii electrice, după ce, în trecut, fusese iluminată cu făclii îmbibate în păcură sau răşină.
După 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, multe clădiri care o mărgineau sunt dărâmate ori transformate în reşedinţe ale membrilor de partid.
Dintre multitudinea de monumente istorice care pot fi admirate astăzi într-o plimbare pe Calea Victoriei se numără Muzeul Naţional de Istorie a României, Palatul CEC, Palatul Cantacuzino (în incinta căruia funcţionează Muzeul Naţional George Enescu), Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universitară, Casa Capşa şi Palatul Senatului. Tot aici regăsim şi o serie de biserici cunoscute: Biserica Doamnei, Biserica Creţulescu şi Biserica Albă. Iar cu timpul, prăvăliile şi vechile ateliere au fost înlocuite cu magazine contemporane, de la mici buticuri la case de modă, care te îmbie la o sesiune de shopping.
Şi, cu toate că în istoria de peste 300 de ani care o precede a fost marcată de transformări spectaculoase, Calea Victoriei a rămas şi astăzi unul dintre cele mai pline de viață locuri din Capitală. În orice zi a săptămânii, poţi simţi aici freamătul oraşului, atât în dimineţile aglomerate, în care roţile maşinilor, trotinetelor electrice sau bicicletelor împânzesc artera, purtând un mozaic de oameni spre clădirile moderne de birouri, dar şi serile, când cafenelele, restaurantele şi bistrourile care o mărginesc îşi aşteaptă clienţii la o cină tihnită şi o întâlnire cu prietenii. Weekendurile aduc şi ele un plus de farmec, căci în sezonul cald, sâmbăta şi duminica o importantă parte din Calea Victoriei - cuprinsă între Piața Victoriei și Piața Națiunile Unite - devine pietonală, lăsând trecătorii să se bucure pe deplin de farmecul locului și de evenimentele sociale și culturale organizate aici.
Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informaţii disponibile pe platformele historia.ro şi wikipedia.org. Credit foto: ©radub85/123RF.COM.
